Poate dăm o mână de ajutor, ce ziceți?

Raspunde la subiect

In jos

25072012

Mesaj 

Poate dăm o mână de ajutor, ce ziceți?




     O zi obișnuită de lucru s-a transformat pentru un tânăr de numai 20 de ani într-un adevărat coșmar.
    În urma unui accident rutier, băiatul a ajuns în stare critică la spital. Urma să moară, din cauza rănilor foarte grave...
    Totuși, Dumnezeu i-a dat o nouă viață, dar și o luptă de purtat.
    Cristian Radea suferă de tetrapareză spastică, o boală cumplită care îl ține imobilizat la pat de un an.
    Deși nu își mai poate folosi mâinile sau picioarele așa cum o făcea înainte, își folosește sufletul.
    Și speră... crede în Dumnezeu și în oameni, care l-ar putea ajuta să meargă din nou, să simtă, să zâmbească, să trăiască o viață normală.
    Povestea lui o aflăm din reportajul realizat de Gabriel Tudor.





<     Eram în timpul serviciului, făceam distribuție pe scuter.
    Mă întorceam către sediul firmei când, deasupra Pasajului Băneasa, am avut o coliziune cu un autobuz RATB.
    Din acel moment, nu am știut nimic timp de aproape două luni.

    Totul s-a întâmplat într-o fracțiune de secundă, îmi spune Cristi de pe patul în care e forțat să stea 24 de ore din 24.
    Nu știe cum de i s-a putut întâmpla așa ceva, mai ales că nu a avut niciodată probleme în trafic și era întotdeauna echipat corespunzător.

    Cam după 30 de metri deasupra Pasajului Băneasa, nu pot să zic că am văzut negru în fața ochilor, am văzut albul în fața ochilor, era ceva mare, alb, imens, care parcă nu se mai oprea.
    În secundele următoare, auzeam claxoane, sirene de ambulanță, șoferi nervoși...
    Pentru mine atunci, practic, s-a tăiat filmul.
    Am înțeles că au venit cei de la SMURD, m-au sedat pe loc pentru că eram foarte agitat, după care am ajuns direct la spital.


    Era într-o stare foarte gravă, iar mama lui, Virginia, a fost devastată la aflarea veștii.
    Mai bine de două luni, cât a stat Cristian la Terapie Intensivă, femeia s-a rugat zi și noapte la Dumnezeu pentru o minune.

    În urma unui RMN, am aflat că este paralizat de la piept în jos, ceva asemănător cu cazul lui Neșu.
    În Capela Floreasca, am stat acele 77 de zile numai în genunchi, rugând și implorând: „Doamne, nu mi-l lua, te rog, nu mi-l lua, și dă-mi mie putere să pot să îl ajut cu ce pot eu și să-i dau eu forța mea, pe care eu încă o mai am!
    Și starea lui s-a schimbat. A făcut primul pas către bine".


    Cristian a trecut printr-un lung șir de operații și a fost de câteva ori la un pas de a pierde lupta cu viața.
    A ieșit însă, și de această dată, învingător.

    S-a născut la 7 luni și a avut 1,300 kg, acum 20 de ani.
    Amândoi am stat într-un spital, tot patru luni și jumătate, și am ieșit tot ca 2 învingători.
    E ca și când o luăm de la zero. Și el e bebelușul meu, cum spun eu acum.

    Mama lui Cristian este, din nou, omul lui de bază: îl hrănește, îl schimbă, și îi este alături în momentele grele.
    Tatăl lui este singurul care lucrează în casă, iar banii nu le ajung pentru medicamente, fizioterapie și restul celor necesare pentru recuperare.

    Zilnic, eu am nevoie de 160 de lei: 100 de lei gimnastica, care o fac cu un kineto-fizioterapeut acasă, plus încă 60 de lei tratamentul medicamentos, pentru dureri de picioare, că am și dureri foarte mari, am și spasticitate că asta este boala mea - tetrapareză spastică de gradul 1.
    Eu de la piept în jos nu simt, îmi trebuiesc pamperși, aleze...
Am o pensie de 290 de lei de handicap, iar mama 530, pentru că este însoțitor permanent.
    Nu au cum să ne ajungă.


    În timp ce îl privesc pe Cristi, mă gândesc că aș putea fi eu în locul lui și mă îngrozește gândul că aș putea ajunge la mila statului. E de prisos să spun de ce.
    Știu, însă, doar atât: dacă noi, oamenii, nu ne ajutăm între noi, nu o va face nimeni. Dumnezeu lucrează prin noi, iar acolo unde este iubire se întâmplă minuni, indiferent de situație.
    De asta e convins și Cristian, care așteaptă ziua în care va avea, din nou, o viață normală.

    Fiecare om trece prin niște perioade grele ale vieții.
    Trebuie să mergem înainte și trebuie să avem credință în Dumnezeu pentru că de-acolo vine totul.
    Dumnezeu mi-a dat o nouă viață, ca și când m-aș fi renăscut.
Practic, voi învăța să merg din nou.
    Am început să am răbdare, odată și o dată știu că visul meu se va împlini și voi merge din nou pe picioarele mele.


    Fiecare dintre noi poate fi o minune în viața lui Cristian.
    Orice ajutor pe care i-l oferim contează, iar cu puținul fiecăruia se poate face totul.
    Duhovnicul lui Cristi, părintele Daniel Gangă, ne îndeamnă să ne rugăm pentru el și să-l ajutăm cu cât putem, astfel încât să fim exemple vii de credință și de iubire frățească.

    Operațiile și toate drumurile la spital și toate medicamentele au costat foarte foarte mulți bani, având în vedere situația familiei.
    Este un dar și o minune de la Dumnezeu că au putut strânge lunar mai multe zeci de milioane, bani care însemnau cheltuielile pentru supraviețuirea și tratarea medicală a lui Cristian.
    Cei care ar putea să întindă o mână de ajutor pot să o facă, fie donând o sumă de bani sau căutându-l, vizitându-l pe blogul lui sau venind chiar acasă să stea pentru câteva minute de vorbă cu Cristian pe de o parte și, pe de altă parte, poate sunându-l la numărul de telefon sau trimițându-i un mesaj de încurajare pe Internet.


    Detalii despre cum îl puteți ajuta pe Cristian Radea găsiți pe blogul lui, la adresa „radeacristian.blogspot.com" sau sunând la Radio Trinitas, la numărul de telefon 0372-768-245. >


    Un reportaj realizat de Gabriel Tudor.

avatar
((Gabriel))


http://www.mixcloud.com/GabrielTudor

Sus In jos

Distribuie acest articol pe: diggdeliciousredditstumbleuponslashdotyahoogooglelive

 
Permisiunile acestui forum:
Puteti raspunde la subiectele acestui forum