O ultimă șansă de a-și mai vedea părinții

Raspunde la subiect

In jos

17032015

Mesaj 

O ultimă șansă de a-și mai vedea părinții




    Cu greu se pot descrie în cuvinte bucuria și împlinirea părinților când își țin în brațe pruncul nou-născut.
    Nicușor și Emilia Maximiuc din Constanța au retrăit aceste sentimente odată cu venirea pe lume a celui de-al doilea copil.
    Maria s-a grăbit să îi vadă pe cei care i-au dat viață, însă nici acum nu le cunoaște chipurile.
    Născută prematur, fetița de numai 8 luni suferă de o formă foarte avansată de retinopatie de prematuritate.
    Medicii români au făcut tot posibilul pentru a-i salva vederea, însă singura șansă a rămas o intervenție chirurgicală efectuată la un spital din Statele Unite.
    Costurile depășesc cu mult posibilitățile familiei Maximiuc, dar împreună putem strânge banii necesari pentru a alunga întunericul din viața Mariei.
    Ascultăm un reportaj realizat de Gabriel Tudor.




<   Maria Maximiuc s-a născut în vara anului trecut, la începutul lunii august.
    A avut la naștere doar un kilogram și jumătate, dar după zile întregi de stat în incubator a supraviețuit.
    Cea mai grea încercare a venit abia după externare: în urma unui control oftalmologic, medicii au constatat că fetița nu vede.
    Din păcate, retinopatia de prematuritate a fost descoperită târziu, iar boala a evoluat foarte rapid, după cum ne-a spus mama Mariei, Emilia Maximiuc.

    Acuma e în stadiul 4B, dar după cum am înțeles cred că a ajuns la gradul 5.

    La nici o săptămână de la aflarea cumplitei vești, mama a plecat cu fetița la București, în speranța că se mai poate face ceva.

    Doamna doctoră de la București a luat legătura cu doamna doctoră de la Cluj.
    Au venit, s-au sfătuit și am operat fata pe data de 8 octombrie, la ochișori, la Cluj.


    După ce au făcut tot ce au putut pentru a-i salva vederea Mariei, medicii au recunoscut cu regret că fetița nu mai poate fi operată în țară.
    Ultima ei șansă se află acum la Spitalul „William Beaumont” din statul american Detroit, singurul din lume unde se fac astfel de intervenții pentru copii atât de mici.
    Costurile sunt însă enorme în raport cu veniturile familiei Maximiuc.

    În jur la vreo 50.000 de dolari cu tot cu drum. Intră în cost: drumurile, cazarea, biletele de avion și mâncarea.
    Nu am posibilitate, stăm într-o garsonieră. Venitul am de 1.000 de RON, în total cu tot cu indemnizația la fată, de două milioane.


    În urma campaniei demarate de Asociația umanitară „Salvează o inimă” s-au donat 46.000 de dolari. Așadar mai sunt necesari 4.000, iar aceștia trebuie strânși cât mai repede.
    Pentru Maria, fiecare zi în plus de așteptare înseamnă o șansă în minus de a-și mai vedea vreodată părinții.
    Cei care vor să o ajute pe fetiță pot afla detalii la numărul de telefon 0761-376-343 sau pot dona prin card ori prin SMS, pe site-ul salveazaoinima.ro.
    De asemenea, așteptăm să ne scrieți pe adresa de e-mail stiri@trinitas.ro. >


    Am ascultat un reportaj realizat de Gabriel Tudor.

{Sursa: Asociația «Salvează o inimă»
Fundal sonor: Sean Beeson - Most Relaxing Piano Music for Study Sleep Yoga Relaxation Meditation
Montaj: Gabriel Tudor}
avatar
((Gabriel))


http://www.mixcloud.com/GabrielTudor

Sus In jos

Distribuie acest articol pe: diggdeliciousredditstumbleuponslashdotyahoogooglelive

 
Permisiunile acestui forum:
Puteti raspunde la subiectele acestui forum